Informare către credincioși

Iubiților frați și surori,

Hristos a înviat!

Din motive practice și din dorința de a-i informa cât mai prompt pe creștinii noștri referitor la evenimentele bisericești, Sf. Sinod a decis să se redeschidă site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România.

Am decis să recurgem iarăși la acest canal de comunicare, pentru a informa credincioșii și a-i feri de sminteala semănătorilor de neghine. Astăzi în rândul credincioșilor este o situație confuză, instrumentată de niște persoane, cu comportament îndoielnic. Este vorba de cei din anturajul Preasfințitului Vlasie. Această „colaborare” pe care o are PS Vlasie cu aceste persoane nu face cinste nici persoanei sale și nici Bisericii. PS Vlasie și anturajul său și-au ales ca sfătuitor, consilier și „purtător de cuvânt” o persoană total nepotrivită, din toate punctele de vedere. Este vorba de Gabriel Ilășoaia despre care însuși PS Vlasie a afirmat acum câțiva ani că este un om cu abateri duhovnicești și cu un caracter ce lasă de dorit. Nu vorbim în necunoștință de cauză și nici nu inventăm nimic. Această caracterizare a făcut-o PS Vlasie în anul 2011 pentru Gabriel Ilășoaia, atunci când acesta a încercat să dezbine parohia orașului Pașcani. La acea vreme, Gabriel Ilășoaia a încercat să dezbine o parohie, iar acum încearcă să dezbine o întreagă biserică. Atunci PS Vlasie l-a împiedicat să facă aceasta, numindu-l om cu abateri duhovnicești și caracter ce lasă de dorit, dar se pare că între timp a uitat ce fel de persoană este cel amintit, și a început să colaboreze cu el, ajutându-l să semene neghină și să tulbure Biserica noastră. Se pare că PS Vlasie a uitat ce caracterizare i-a făcut acestuia în 2011, astăzi numindu-l alesul Sfântului Glicherie, așa cum reiese dindr-o discuție pe care o au cei doi și care a fost publicată pe canalul acestuia de You Tube. Ce putem înțelege de aici? Oare aleșii Sfântului Glicherie sunt persoane cu abateri duhovnicești și cu comportament ce lasă de dorit?

În cele afirmate mai sus, legate de caracterizarea lui Gabriel Ilășoaia de către PS Vlasie, ne bazăm pe un document cu nr. 166 din 10.11.2011, în care PS Vlasie răspunde unor solicitări pe care dl. Ilășoaia le face cu scopul de a dezbina Parohia Pașcani. Pentru a dovedi cele spuse mai sus, vom atașa la sfârșitul acestui articol documentul în cauză. Menționăm că la acea vreme, PS Vlasie a făcut verbal mult mai multe critici la adresa lui Ilășoaia, dar pentru că nu avem un document care să dovedească acest lucru, nu vom mai aminti aici acele critici. Totuși este de amintit și de remarcat faptul că PS Vlasie ne povestea despre o purtare foarte urâtă pe care a avut-o tatăl dl. Gabrie Ilăsoaia față de IPS Mitropolit Silvestru. În acea vreme PS Vlasie afirma că are un respect profund față de IPS Silvestru, dar iată că printr-o „magie” dl. Ilășoaia l-a determinat să aducă multă necinste asupra vrednicului de pomenire Mitropolit Silvestru.

Până nu demult PS Vlasie era cel care respecta foarte mult amintirea Mitropolitului Silvestru, iar azi s-a însoțit cu cel pe care însuși preasfinția sa l-a numit om cu abateri duhovnicești. Azi, în viziunea Preasfințitului Vlasie, cel pe care Sf. Glicherie l-a lăsat ca succesor este „turnător și securist”, iar cel cu „abateri duhovniceși și caracter ce lasă de dorit” este „alesul Sfântului Glicherie”. Iată ce face însoțirea cu persoane viclene! Iată cu ce fel de persoane se însoțește PS Vlasie! Se împlinesc cu exactitate cuvintele Proorocului David care spune că: „...și cu cel îndărătnic te vei îndărătnici” (Ps 17:29)

Cu cele spuse mai sus nu dorim să defăimăm pe nimeni, ci vrem numai să deschidem ochii unora care au îndoieli și să arătăm ce fel de persoane sunt cei care tulbură Biserica. Noi nu îi judecăm, Cel care îi va judeca este Dumnezeu, iar judecata lui Dumnezeu nu va întârzia să apară. Gabriel Ilășoaia stie foarte bine cum pedepsește Dumnezeu pe cei care ponegresc Biserica și pe slujitorii ei, dar se pare că nu s-a înțelepțit, de aceea Dumnezeu îi va reaminti acest lucru. Noi nu blestemăm, dar punem numai o întrebare: oare cine va ieși învingător în acest război pe care acesta îl duce cu Dumnezeu și cu Biserica Sa? Credem că fiecare știe răspunsul...

Având în vedere războiul pe care tatăl acestuia l-a dus cu vrednicul de pomenire IPS Mitropolit Silvestru, înțelegem că acum, acesta duce mai departe lupta tatălui său și de aceea aduce atâta necinste răposatului mitropolit. Ceea ce nu înțelegem este faptul că acesta a reușit să își ia aliat chiar pe cel care spune că a fost ucenic și ascultător Mitropolitului Silvestru, adică PS Vlasie. Încă un lucru pe care nu îl înțelegem, este ura pe care dl. Ilășoaia o are asupra actualului Mitropolit Demosten și cum a reușit să facă echipă cu PS Vlasie pentru a-l ponegri atât de mult pe cel pe care Biserica noastră l-a avut de-a lungul istoriei ei ca slujitor, martir, episcop și în prezent mitropolit.

Ne miră faptul că PS Vlasie pune la îndoială Darul și lucrarea Duhului Sfânt, care a fost în Sf. Glicherie, cât acesta a trăit pe pământ și a lucrat pentru Biserică. IPS Silvestru și IPS Demosten au fost cei pe care Sf. Glicherie i-a ales să ducă mai departe stindardul Bisericii dreptslăvitoare. Dar iată că astăzi PS Vlasie îi numește pe aceștia securiști și turnători. Această afirmație a făcut-o atât singur cât și prin consilierul său. Prin afirmația că Sf. Glicherie a ales ca urmași doi securiști și turnători, PS Vlasie neagă sfințenia sfântului nostru iubit care a luptat pentru Biserica cea vie.

În una dintre ultimile intervenții pe care Gabriel Ilășoaia le-a avut în mediul online, acesta face o critică asupra comunicatului pe care IPS Demosten l-a adresat către preoți. Cu această ocazie acest „purtător de cuvânt” al Preasfințitului Vlasie vine cu niște jigniri foarte urâte asupra Mitropolitului Demosten și asupra Sfântului Sinod, precum și cu dezinformări ce au menirea de a face noi tulburări. De asemenea afirmă că PS Vlasie nu a fost demis canonic și, deși admite că nu cunoaște canoanele Bisericii, totuși își permite să iși dea cu părerea și să spună că nu există canoane care să îndreptățească demiterea fostului mitropolit. De aceea, vom face noi aici referire la o serie de canoane, pe de o parte pentru a îmbogăți cunoștințele acestuia, iar pe de altă parte pentru a informa credincioșii noștri.

Canonul 3 de la Sinodul I, canonul 5 de la sinodul VI, canonul 88 al Sfântului Vasile cel Mare și multe altele, pedepsesc cu caterisirea pe clericul ce locuiește cu femeie. CATERISIREA! Nu doar demiterea din funcție, ci caterisirea. Credem că Sf. Sinod a fost prea indulgent atunci când a decis demiterea din funcție și nu caterisirea, așa cum poruncesc canoanele bisericești. În epistola sa către Prezbiterul Grigorie, Sf. Vasiel cel Mare interzice oricărui cleric să locuiască cu femeie, chiar dacă acesta ar avea vârstă înaintată și chiar dacă femeia ar fi monahie. Sf. Vasile cel Mare poruncește Prezbiterului Grigorie să nu mai vină cu scuze de nici un fel, ci să trimită femeia în mănăstire, iar el să fie ajutat de bărbați în nevoile firești, iar dacă nu va face așa, nu va mai avea voie să lucreze preoția niciodată. Dacă Sf. Vasile cel Mare împreună cu ceilalți sfinți părinți ne învață așa, noi ce ar trebui să facem? Cum putem să îi cinstim pe sfinți, dacă noi călcăm în picioare învățăturile lor? Sf. Sinod nu a inventat nimic, ci doar a aplicat canoanele și învățăturile sfinților părinți.

Am fost acuzați de faptul că suntem misogini, pentru că nu acceptam la conducere un consilier în persoana unei femei. De asemenea nu am convocat femeile la Adunarea Națională Bisericească. Primul „misogin” în istoria Bisericii este Sf. Apostol Pavel. El spune asa: „Femeile voastre în Biserică să tacă; că nu li s-a dat lor voie să grăiască, ci să fie plecate, precum și legea zice. Iar de voiesc să învețe ceva, acasă să-și întrebe pe bărbații lor; că rușine este femeilor să grăiască în biserică.” (I Corinteni 14:34,35). Oare Sf. Apostol Pavel urăște femeile? Nu! El doar ne învață care este rolul bărbatului și care este rolul femeii în biserică. De asemenea. Sf. Ioan Gură de Aur spune că podoaba femeii este tăcerea. Dacă suntem creștini adevărați, nu putem să nesocotim canoanele Sfinților Părinți și nici învățăturile Sf. Apostol Pavel și ale Sf. Ioan Gură de Aur.

Cei ce acuză pe ierarhi că ar fi misogini mai afirmă că femeile sunt cele care frecventează cel mai mult slujbele bisericești și susțin financiar biserica și pe slujitorii ei. Trebuie să vă spunem că acesta nu este un motiv pentru a accepta o femeie la cârma bisericii. Ca să justificăm acest lucru, vom aminti de femeile mironosițe. Sf. Evanghelist Luca spune că Iisus propovăduia prin cetăți și prin sate, însoțit de Sfinții Apostoli. De asemenea le mai urmau și „... niște femei care erau tămăduite de duhuri rele și de boli: Maria ce se cheamă Magdalina, dintru care ieșiseră șapte draci. Și Ioana, femeia lui Husa, ispravnicul lui Irod, și Susana și altele multe, care slujeau Lui din avuțiile lor.” (Luca 8:2,3). Aceste femei au fost mereu alături de Hristos, și-au cheltuit averile pentru a-L susține pe Hristos și pe Sfinții Apostoli în călătoriile lor pe care le făceau cu scopul propovăduirii Evangheliei și, de asemenea, au fost de față la patimile, îngroparea și învierea Domnului. Dar, cu toate acestea, ele nu au avut pretenția ca Hristos să le dea funcții în Biserică. Mântuitorul a dat doar bărbaților, adică Sfinților Apostoli, puterea de a dezlega păcatele și de asemenea Duhul Sfânt, Cel care a întemeiat Biserica, a venit peste Sfinții Apostoli și nu peste Femeile Mironosițe. Sfintele Mironosițe au ajuns în calendarul ortodox pentru că și-au îndeplinit misiunea la care le-a chemat Hristos, nu pentru că s-au băgat unde nu era treaba lor.

Ni s-a reproșat în repetate rânduri că avem ceva personal cu schim. Rafaela și de aceea vorbim mereu despre ea. Nicidecum! Nu ne face deloc plăcere să vorbim despre ea și despre activitatea ei. Singurul interes al nostru a fost să îl scoatem pe PS Vlasie de sub influența ei și să ferim Biserica de uneltirile acestei femei.

Trebuie să știe toate femeile din Biserica noastră că noi nu le nesocotim și că le dorim mântuirea, tot atât de mult cât le-o dorim și bărbaților. Doar că misiunea lor în biserică nu este de a conduce și nici de a avea rol consultativ. Misiunea femeilor este una sfântă. Dumnezeu le-a încredințat nașterea și educarea viitorilor stâlpi ai bisericii. Dacă cercetăm viețile sfinților, vom vedea că majoritatea sfinților au avut mame sfinte care i-au educat și i-au pregătit pentru a ajunge sfinți. Sfinții Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, sunt un etalon al Bisericii și constituie un dreptar al ortodoxiei. Iar mamele lor sunt sfinte, pentru că au educat și pregătit pe acești sfinți, și nu pentru că s-ar fi băgat în conducerea Bisericii. Iată ce misiune importantă și sfântă au femeile!

Rugăm pe femeile din Biserica noastră să nu se simtă nedreptățite și să nu își uite menirea lor cea sfântă. Noi le iubim cu dragoste părintească și frățească, și ne rugăm pentru mântuirea lor, la fel de mult cât și pentru a bărbaților. Dar nu vom călca învățăturile sfinților și regulamentul bisericesc, care ne învață care este rolul bărbatului și care este cel al femeii. Nu putem decât să îndemnăm pe femeile creștine să își îndeplinească misiunea încredințată lor de Dumnezeu și astfel vor ajunge în Împărăția Sa. De asemenea, bărbații trebuie să știe că nu încurajăm nicidecum agresiunea asupra femeilor și nici defăimarea lor, ci o condamnăm.

Acum vom încerca să prezentam credincioșilor noștri motivele care au dus la situația actuală din Biserica noastră. Avem un istoric mai detaliat cu evenimentele care au marcat istoria recentă a Bisericii noastre și motivele care au dus la demiterea PS Vlasie și alegerea unui nou Mitropolit în persoana IPS Demosten. Acest istoric îl vom publica imediat ce îl vom actualiza cu ultimile evenimente petrecute. Dar pînă atunci, dorim să prezentăm modul în care au decurs suspendarea și demiterea fostului mitropolit, precum și alegerea actualului Mitropolit Demosten.

Deși PS Vlasie a fost rugat în trecut de foarte multe ori să renunțe la femeia pe care o are alături și care îl oprea să își exercite funcția de mitropolit, acesta nu a dorit nicidecum să facă acest lucru. Mai mult decât atât, această femeie a intervenit tot mai mult în conducerea bisericii și în organizarea Mănăstirii Slătioara. Aici a fost pus stareț la recomandarea ei și înlocuite persoanele din funcțiile de conducere a mănăstirii, cu persoane pe care ea putea să le influențeze. De aceea obștea Mănăstirii Slătioara a făcut o adresă către Sf. Sinod, în care a prezentat neregulile cauzate de această femeie în mănăstire și în întreaga Biserică, precum și unele solicitări menite să aducă liniștea în mănăstire. Acest document și toate celelalte de care vom aminti mai jos, vor fi publicate alături de prezentul articol.

După primirea solicitării din partea obștii mănăstirii Sf. Sinod se întrunește în ședință la Mănăstirea Brădițel, în data de 08.03.2021, și emite Hotărârea Sinodală nr. 1 din 23.02/08.03.2021, prin care decide suspendarea drepturilor și atribuțiilor pe care PS Vlasie le avea ca mitropolit, acestea trecând în grija Sf. Sinod. Prin această hotărâre Sfântul Sinod nu a exclus pe PS Vlasie dintre membrii săi, ci s-a dorit ca din acel moment Sf. Sinod să devină lucrător, așa cum cere regulamentul bisericesc. Până în acel moment, toate încercările membrilor Sf. Sinod de a lucra în biserică, erau oprite de PS Vlasie și sfătuitorii săi. De asemenea, Sf. Sinod s-a întâlnit iarăși în ședință la Mănăstirea Slătioara, împreună cu obștea mănăstirii și s-a organizat alegerea de stareț. Tot atunci, Sf. Sinod, împreună cu obștea mănăstirii, a decis că schim. Rafaela nu va mai avea voie să intre în Mănăstirea Slătioara, pentru a opri sminteala cauzată de șederea ei împreună cu PS Vlasie în aceeași chilie și pentru a nu mai perturba bunul mers al vieții mănăstirești.

Menționăm că până în acel moment, PS Vlasie, deși își avea reședința la apartamentul din Fălticeni, totuși venea la unele sărbători în Mănăstirea Slătioara, însoțit de această maică, pentru a participa la slujbele bisericești. Dar datorită interdicției acesteia de a mai intra în Mănăstirea Slătioara, PS Vlasie nu a mai dorit să fie prezent nici măcar în sărbători la slujbele mănăstirii.

Începând cu toamna anului 2021, PS Vlasie împreună cu Schim. Rafaela și cu ceilalți sfătuitori ai sai, a început în mediul online o campanie de defăimare a membrilor Sf. Sinod și a altor clerici, aducând acuzații grave și nefondate, menite să zdruncine încrederea pe care credincioșii o aveau în păstorii lor duhovnicești. Astfel, PS Vlasie apare în mediul online și afirmă că membrii Sf. Sinod fac parte din organizații oculte, străine de biserică. Această acuzație gravă, a neliniștit pe unii dintre credincioși, de aceea Sf. Sinod s-a întrunit în ședință extraordinară la Mănăstirea Slătioara, în data de 01/14.12.2021, împreună cu toți preoții din Biserica noastră. În cadrul acestei ședințe, membrii Sf. Sinod emit un document în care declară pe propria răspundere că nu fac parte din organizații străine de biserică și dau anatema pe toți cei care aderă la aceste organizații.

De asemenea în cadrul acestei ședințe se analizează situația creată de aparițiile în mediul online a Preasfințitului Episcop Vlasie Mogârzan și a celor din anturajul său. De aceea se întocmește o adresă căre acesta pe care o semnează toți cei prezenți. În această adresă, i se cere de către toți semnatarii, să revină cu domiciliul în Mănăstirea Slătioara, să își ocupe locul în cadrul Sf. Sinod și să își exercite funcția pe care o are. Pentru acest lucru i se cere un răspuns în termen de cincisprezece zile. De asemenea i se aduce la cunoștință că în cazul în care nu revine în Mănăstirea Slătioara, Sf. Sinod va lua măsurile canonice.

În cele cincisprezece zile în care PS Vlasie ar fi trebuit să mediteze asupra solicitării episcopilor și preoților, acesta își intensifică aparițiile în mediul online, continuând cu acuzațiile smintitoare și nefondate. De asemenea publică un plan de reorganizare a Bisericii, plan ce seamnănă mai mult a distrugere. Pe data de 07/20.12.2021, PS Vlasie merge la Mănăstirea Brădățel, pentru a discuta cu IPS Demosten (pe atunci PS Demosten Nemțeanul) despre situația din Biserică. IPS Demosten îi propune ca, dacă nu dorește să se întoarcă în Mănăstirea Slătioara, măcar să rămână alături de Înalt Preasfinția Sa, în Mănăstirea Brădățel și să lucreze împreună în Biserică. Aici va avea cele necesare din punct de vedere duhovnicesc, material și medical. PS Vlasie a refuzat această propunere și de aceea IPS Demosten i-a pus în vedere că trebuie să aleagă între Biserică și schim. Rafaela. Fiind pus în situația de a alege, PS Vlasie a ales-o pe maică și a continuat să tulbure Biserica și să ponegrească pe slujitorii ei.

După trecerea celor cincisprezece zile, Sf. Sinod se întrunește în Mănăstirea Slătioara, în data de 16/29.12.2021, unde emite Hotărârea Sinodală cu nr. 17, prin care decide suspendarea din funcție a celui care a fost Mitropolitul Vlasie, acesta rămânând membru al Sf. Sinod, dar fără drept de vot. De asemenea se hotărăște convocarea Adunării Naționale Bisericești, în data de 25.01/07.02.2022. Trebuie să menționăm că în decizia de suspendare din funcție a PS Vlasie, Sfântul Sinod s-a bazat pe următoarele canoane:

-canoanele 3 Sinod I, 5 Sinodul VI, 88 al Sfântului Vasile cel Mare și multe altele, care nu dau voie femeii să locuiască cu clericii și să îi îngrijească.

-canoanele 58 Apostolic, 79 din Cartagina, care osândesc nepurtarea de grijă a clerului față de popor.

-canonul 80 Sinod VI, care osândește pe clericul ce petrece în oraș și nu merge la biserică timp de trei săptămâni. Din păcate, din luna martie până în decembrie 2021, PS Vlasie nu a participat la nici o slujbă, decât numai la sărbătoarea Sf. Ierarh Glicherie

-canonul 16 Sinod I-II, care osândește și scoate din cinstea episcopiei pe cel care timp de 6 luni nu poartă grijă de turmă. Menționăm că sunt mulți ani de când PS Vlasie nu a mai purtat grijă de turmă.

-canoanele 37 Apostolic, 19 Sinod IV, 8 Sinod VI și multe altele care poruncesc să se facă ședințe sinodale de doua ori pe an. Menționăm că sunt mulți ani de când fostul mitropolit nu a mai vrut să facă ședințe sinodale. Pentru a nu se arăta nelucrători, arhiereii au fost nevoiți să facă ședințe sinodale, fără convocarea acestuia.

-canoanele 34 Apostolic și 9 Antiohian, care nu dau voie mitropolitului să ia o hotărâre, fără consultarea Sf. Sinod. PS Vlasie a călcat aceste canoane prin deciziile pe care le-a luat de unul singur, cum ar fi: desființarea protopopiatelor, nerecunoașterea hotărârii sinodale de înființare a eparhiilor, oprirea de slujire a PS Glicherie Ieșeanul și altele.

-pe lângă aceste canoane încălcate, mai sunt și niste fapte și afirmații ale episcopului Vlasie, care nu au legătură cu ortodoxia, ci cu ereziile.

Din ce am înțeles din postările dl. Ilășoaia din mediul online, acesta vrea să facă ordine în biserică, ghidându-se după canoanele din Pidalion. Sperăm că atunci când se va apuca de această „ordine”, să găsească în Pidalion și canoanele pe care le-am amintit mai sus.

După cum am spus, Sf. Sinod a convocat Adunarea Națională Bisericească, în 25.01/07.02.2022. Această dată a fost aleasă pentru a lăsa patruzeci de zile, timp de gândire pentru PS Vlasie. În această perioadă PS Vlasie și cei din anturajul său au încercat prin postări în mediul online, să-i determine pe membrii ANB să nu se prezinte la Mănăstirea Slătioara, la data stabilită. De asemenea au încercat să-i determine pe credincioși să vină la Mănăstirea Slătioara și să facă tulburare. Dar nu le-a reușit acest plan drăcesc, pentru că cei convocați s-au prezentat, și nimeni nu a făcut tulburare. Chiar putem spune că ședința ANB a decurs în liniște și pace desăvârșită. Totul a fost organizat în cele mai mici detalii și nu a avut loc nici cel mai mic incident.

În cadrul ședinței ANB a fost prezentat motivul convocării, precum și un scurt istoric cu întâmplările și evenimentele care au dus la suspendarea din funcție a PS Vlasie. De asemenea, conform canoanelor amintite mai sus, precum și a articolului 55 din Statutul de Organizare și Funcționare al BOSVR, s-a hotărât demiterea definitivă a PS Vlasie și alegerea prin vot a unui nou mitropolit. Pentru a nu exista dubii în ceea ce privește validitatea procesului de votare, membrii votanți au fost legitimați și înscriși pe listele de votare. Pe buletinele de vot au fost înscriși toți membrii Sfântului Sinod, acestea fiind ștampilate cu ștampila ANB. Cel care a obținut cel mai multe voturi și a fost înscăunat, a fost IPS Mitropolit Demosten Ioniță.

După alegerea în funcția de Arhiepiscop și Mitropolit a IPS Demosten, s-a dorit ca și autoritățile statului să ia act de această numire în funcție. Pentru a înțelege mai bine cine conduce Biserica și în ce relații e ea cu autoritățile statului, trebuie să menționăm că Biserica, ca și Instituție Divino-umană, este înființată și întemeiată de Hristos, prin trimiterea Duhului Sfânt, cel purces de la Tatăl, către Sfinții Apostoli. Așadar, în Duminica Pogorârii Sfântului Duh serbăm înființarea Bisericii. O Biserică întemeiată de Dumnezeu, nu are nevoie de recunoaștere din partea autorităților statului. De asemenea, Biserica își alege singură oamenii din funcțiile de conducere. Funcțiile de conducere ale Bisericii sunt acestea:

- Preotul, care conduce un număr de credincioși ce constituie o parohie;

- Protoiereul, care conduce un număr de parohii ce constituie un protopopiat;

- Episcopul, care conduce un număr de parohii și protopopiate ce constituie o eparhie;

- Sfântul Sinod, care este compus din episcopi și conduce eparhiile de sub jurizdicția sa

- Mitropolitul, care este președintele Sfântului Sinod și în același timp este sub jurisdicția Sfântului Sinod.

Toate aceste ranguri și funcții sunt strict bisericești. Preoții și protoiereii se hirotonesc și hirotesesc de către episcop. Episcopii și mitropoliții se aleg de către Sf. Sinod apoi se hirotonesc și hirotesesc de cel puțin trei arhierei. În rânduiala de hirotonie și hirotesie pentru rangurile și funcțiile de mai sus, nu sunt menționate autoritățile statului. Duhul Sfânt se pogoară peste cel hirotonit sau hirotesit, doar prin mâinile arhiereului și nu prin aprobarea autorităților statului. Această rânduială a fost fixată de Sfinții Apostoli, întărită de Sinoadele Ecumenice și păstrată până astăzi.

Atunci când Sfântul Împărat Constantin cel Mare a dat libertate creștinismului, împăratul a luat pe patriarh pentru a conduce împreună poporul. Atunci a apărut simbolul vulturului bicefal al cărui trup simboliza poporul, iar cele două capete simbolizau pe împărat și patriarh, care conduceau poporul. În acea vreme, împăratul încuviința alegerea patriarhului și patriarhul binecuvânta urcarea împăratului pe tron. Apoi, după ce au început să vină la conducere împărați apostați sau păgâni, conducerea poporului s-a separat. Pe plan duhovnicesc au rămas cei din rangurile și funcțiile menționate mai sus, iar pe plan social și laic, conducerea aparține autoritățolor pe care le stim cu toții. Astfel, nici autoritățile statului nu numesc persoanele din funcțiile de conducere a Bisericii și nici conducerea Bisericii nu îi numește numește pe cei din funcțiile de conducere a statului.

Cu toate acestea, pentru a ne putea organiza și a funcționa legal în stat, membrii Bisericii noastre, clerici și laici, au fost nevoiți să se constituie într-o asociație, care să fie aprobată de autoritățile statului. Între comunitatea de credincioși și autoritățile laice trebuie să existe o persoană de legătură, care să reprezinte interesele credincioșilor. Această persoană este numită de autorități ca fiind conducătorul asociației. Biserica noastră a decis ca mitropolitul ales să fie și cel care ne reprezintă interesele în fața autorităților. De aceea PS Vlasie atunci când deținea funcția de Arhiepiscop și Mitropolit, era și conducătorul asociației.

După demiterea sa din funcție și alegerea noului mitropolit, am anunțat autoritățile de această schimbare. În acest sens am trimis o adresă către Secretariatul de Stat pentru Culte și am depus un dosar la Judecătoria Fălticeni. Nu am dat în judecată pe nimeni ci am solicitat doar o hotărâre judecătorească, pentru a fi recunoscut de către autorități noul președinte al asociației. Doar că PS Vlasie și cei din anturajul său s-au comportat ca și cum l-am fi dat în judecată pe preasfinția sa. De aceea ne-au răspuns cu o răzbunare menită să îngreuneze procedura menționată mai sus. În această dorință de răzbunare, PS Vlasie a dat în judecată Biserica noastră, depunând la judecătorie două dosare. De asemenea, împreună cu Gabriel Ilășoaia, a făcut două plângeri penale, împotriva Mitropolitului Demosten și a membrilor Sfântului Sinod.

Din plângerile penale, înțelegem că PS Vlasie Mogârzan și Gabriel Ilășoaia are de reproșat ceva Sfântului Sinod. Dar din faptul că a dat în judecată Biserica lui Hristos, oare ce putem înțelege? Se mai poate numi slujitor al Bisericii? Ce înseamnă slujitor? Oare să slujești Biserica, înseamnă să o dai în judecată? Din punctul nostru de vedere și mai ales din învățăturile Sfinților Părinți, acesta nu a acționat ca un slujitor al Bisericii și nu se mai poate numi asa, decât după o pocăință îndelungată.

Dar PS Vlasie, cel ce a dat Biserica în judecată, se comportă ca și cum nimic nu s-a întâmplat și iată că dorește să slujească Sf. Liturghie în Biserica pe care a reclamat-o la judecătorie. Biserica este mama noastră, care ne alăptează cu învățăturile ei și cu cele Șapte Sfinte Taine. Ne întrebăm oare cum îndrăznește preasfinția sa să se mai hrănească din sânul Mamei Biserică, după ce a dat-o în judecată?

Bineînțeles că în dorința sa de a sluji în unele biserici, PS Vlasie a fost refuzat de majoritatea preoților parohi. A găsit doar o mână de slujitori, care au unele interese ce vor fi descoperite la momentul potrivit. Dintre diaconi nu a găsit nici măcar unul care să accepte să liturghisească cu preasfinția sa. De aceea a apelat la un fost diacon care este caterisit încă din anul 2008 prin Hotărârea Sinodală nr. 63, document pe care l-a semnat personal. De asemenea a mai apelat la un diacon oprit de slujire de către cel sub a cărui ascultare era, anume PS Iosif Botoșăneanul.

Toți cei care au slujit cu diaconul cel caterisit, au căzut sub certarea canoanelor 11 Apostolic și 4 Antiohian, canoane ce poruncesc caterisirea lor. De asemenea diaconul caterisit care a îndrăznit să slujească, cade sub certarea canonului 28 Apostolic, care poruncește afurisirea sa. De aceea Sf. Sinod a trimis înștiințare către cei care au slujit cu cel caterisit și au fost convocați în ședința din 12.05.2022, la Mănăstirea Slătioara. Nici unul dintre cei chemați nu a venit la ședință, de aceea s-a decis oprirea lor de slujire, până pe data de 05/18.05.2022, când urma să se decidă de către Sf. Sinod aplicarea canoanelor.

De asemenea, s-a format o delegație din trei episcopi, care să ia legătura cu PS Vlasie și să îi aducă la cunoștință greșelile comise. A urmat ceva la care nu ne-am fi așteptat din partea unui creștin, cu atât mai mult din partea unui slujitor al Bisericii. Cei trei arhierei au încercat să ia legătura cu PS Vlasie. A fost căutat la apartamentul din Fălticeni, unde își are reședința. La ușă nu a răspuns, și de aceea a fost contactat telefonic. Deși a fost rugat prietenește și frățește să accepte o întâlnire cu membrii Sfântului Sinod, acesta a refuzat. Dar nu numai că a refuzat, ci a și transmis membrilor Sfântului Sinod, prin consilierul său, că dacă vor mai îndrăzni să îl caute, va considera acest lucru o hărțuire și îi va da în judecată. Ne întrebăm de când e ilegal ca membrii Sfântului Sinod să ia legătura cu PS Vlasie? Și încă ceva: acest apartament este proprietatea Bisericii noastre. Deși PS Vlasie a donat ilegal acest apartament femeii alături de care trăiește, totuși acest apartament este al Bisericii. De când e ilegal ca membrii Sfântului Sinod să bată la ușa apartamentului Bisericii?

După refuzul clericilor amintiți de a veni la ședință și după refuzul PS Vlasie de a se întâlni cu membrii Sf. Sinod, a urmat ședința sinodală de Miercuri 05/18.05.2022, la Mănăstirea Brădățel. Aici Sf. Sinod emite Hotărârea Sinodală nr. 55, prin care se decide caterisirea clericilor care au slujit cu Monahul Nicodim (fost ierodiacon), conform canoanelor 11 Apostolic și 4 Antiohian, precum și articolelor 35 lit. g, 129 și 138 din Statutul BOSVR. Cei caterisiți sunt:

Preotul Petru Dascălu de la Parohia Oglinzi

Preotul Dumitru Săftian de la Parohia Drăgănești și Sârbi

Ieroschimonahul Eufrosin de la Mănăstirea Eden

Ieromonahul Iustinian de la Mănăstirea Eden

Ierodiaconul Ghermano Tofan (momentan nu viețuiește în mănăstire)

Monahul Nicodim (fost ierodiacon), care a îndrăznit a sluji cele sfinte, caterisit fiind, se afurisește, conform canonului 28 Apostolic.

Sf. Sinod a trimis o înștiințare către PS Vlasie în care este anunțat de caterisirea clericilor amințiți mai sus. În acest document i se cere pentru ultima dată participarea la o ședință sinodală, pentru a i se face cunoscută situația în care se află și pentru a se încerca remedierea greșelilor. Ședința va avea loc joi 13/26.05.2022. Deși PS Vlasie a afirmat că nu va mai comunica cu noi decât prin consilieri, totuși sperăm să fie prezent la ședința amintită. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, Sf. Sinod va lua măsuri canonice.

Preasfințitul episcop Vlasie Mogârzan a afirmat că în ultima veme l-a spovedit pe Monahul Nicodim și ca duhovnic i-a ridicat caterisirea. De asemenea a afirmat că va dezlega pe toți cei pe care îi va carerisi Sf. Sinod. Ne vedem nevoiți să îl lămurim pe PS Vlasie în ceea ce privește duhovnicia. Un duhovnic dezleagă păcatele mărturisite, dar nu poate dezlega ce a legat un sinod. De asemenea, nu poate să ridice caterisirile. Dacă, așa cum a afirmat, duhovnicia i-ar da voie să ridice caterisirile, atunci acest lucru l-ar putea face fiecare preot duhovnic, ceea ce este o aberație. Trebuie să mai specificăm că în Hotărârea Sinodală nr. 63 din 24.03.2008, se specifică clar că acele caterisiri sunt fără drept de recurs. De aceea, nici un sinod nu le mai poate ridica, cu atât mai mult, nu poate face acest lucru o singură persoană.

În final dorim să transmitem un mesaj către credincioșii noștri. Trebuie să știe toți că din data de 05/18.05.2022, cei amintiți mai sus sunt caterisiți și acest lucru înseamnă că nu mai pot face nici un serviciu clerical. Preoții parohi sunt trecuți în rândul mirenilor, iar preoții călugări rămân simpli călugări. Orice serviciu preoțesc făcut de aceștia este nul. Aceștia nu mai au darul de a dezlega păcatele oamenilor, nu mai pot săvârși Sfintele Taine. De aceea rugăm pe credincioși să nu se păgubească de tainele Bisericii prin apelarea la serviciile celor caterisiți.

Nimeni nu și-a dorit să se ajungă aici și ne doare inima pentru cele întâmplate, dar nu putem pune sentimentele personale mai presus de dogmele și canoanele bisericești. Solicităm tuturor creștinilor să facă rugăciuni către Dumnezeu, pentru a aduce din nou liniștea și pacea în Biserica noastră. Vom încerca să ținem la curent creștinii cu tot ce este necesar și cu tot ce trebuie să știe, pentru folosul lor duhovnicesc.

Cu publicarea acestui material sperăm să facem lumină în mintea și inima celoc care erau în neștiință. Fie ca Dumnezeu să ne cerceteze cu Darul său și să ne conducă pe calea mântuirii.

Mai jos regăsiți documentele menționate anterior: