Iubiții mei fii duhovnicești,
Se vede iarăși necesitatea de a vă transmite un mesaj duhovnicesc. Încă de la început, trebuie să vă spun că acest mesaj nu este unul obișnuit, ci vine din marea mâhnire pe care o am în suflet. Cu Darul lui Dumnezeu sunt ce sunt, dar înainte de toate, sunt om cu simțăminte trupești și sufletești. Iar ceea ce văd acum în Biserica lui Hristos cea adevărată, mă mâhnește profund și îmi ia toată liniștea pe care ar trebui să o aibă un păstor, ale cărui oi sunt în pace. Nu am urcat în acest scaun pentru a avea liniște, dar nici nu am crezut că oile încredințate mie spre păstorire, vor fi atât de dezbinate și neîncrezătoare în păstorul pe care l-au ales. Din marea mâhnire pe care o am, în mintea mea răsare o întrebare: Oare de ce m-ați ales păstor? Știți cu toții că nu mi-am dorit această demnitate nici în tinerețe, dar cu atât mai mult nu mi-am dorit-o acum la vârsta mea înaintată.
La rugămintea episcopilor și la încrederea pe care mi-au arătat-o clericii și credincioșii, am cedat și am acceptat această grea misiune. Dar acum mă întreb: Dacă nu ați avut încredere în mine, de ce m-ați ales? Iar dacă totuși aveți încredere, de ce nu vă lăsați în grija mea păstorească? Oare credeți că am alt scop, decât mântuirea voastră și a mea? De ce nu credeți că acesta este unicul meu scop, la care mă gândesc zi și noapte? Ne spune Sfântul Apostol Pavel așa: „Ascultați pe învățătorii voștri, și vă supuneți lor; că ei priveghează pentru sufletele voastre, ca cei ce vor să dea seama, ca, cu bucurie aceasta să facă, iar nu suspinând; că aceasta nu vă este vouă de folos.” (Evrei 13:17). Cu durere în suflet vă spun că am ajuns să vă păstoresc, nu cu bucurie, ci suspinând. Iar după cum spune Sfântul Apostol Pavel, aceasta nu vă este vouă de folos.
Au fost tulburările recente, legate de implicarea femeii în conducerea Bisericii. Iar această implicare a ei, a adus multe neajunsuri în viața bisericească, așa cum știm cu toții.
De aceea a fost nevoie să scoatem împreună Biserica de sub influența ei, ceea ce am reușit împreună, cu Darul lui Dumnezeu. Pot asemăna acest eveniment cu ieșirea poporului ales din robia egiptenilor. Atunci evreii l-au avut călăuzitor pe Moise, pentru a-i duce către pământul făgăduit lor de Dumnezeu. A fost nevoie și acum de un călăuzitor, și m-ați ales pe mine în această funcție, deși nu mi-am dorit. După ieșirea evreilor din robie, nu a durat mult până ce, aceștia s-au tulburat, s-au dezbinat și s-au răsculat împotriva călăuzitorului lor. Iată că nici acum, nu a durat mult timp, după alegerea mea, până când oile mele s-au tulburat, s-au dezbinat și s-au răsculat asupra mea și asupra celor care mă ajută să călăuzesc poporul încredințat mie, către pământul făgăduinței, care este raiul lui Dumnezeu. Oare ce gândesc cei care dezbină sau care se lasă dezbinați?
Știm cu toții pedepsele venite de la Dumnezeu peste poporul evreu cel dezbinat și cârtitor. Oare aceste pedepse nu vor veni și acum peste cei care dezbină? Poporul evreu a fost nevoit să rătăcească patruzeci de ani în pustie, și nu au intrat în pământul făgăduinței până ce nu și-au primit toate pedepsele pentru dezbinarea lor și pentru cârtirea împotriva lui Dumnezeu și a lui Moise. Oare ne vor trebui și nouă patruzeci de ani? Oare câți ani vor dura până când vom învăța să fim uniți și să avem încredere în păstorii cei ce doresc să ne ducă la împărăția cerească?
Privind spre toate cele pe care vi le-am spus până acum și la starea sufletească a clericilor și a credincioșilor, mă întreb dacă acești oameni tulburători și dezbinați au gustat vreodată pacea și liniștea. Dar nu mă refer la liniștea pe care ți-o dă îndestularea de cele trebuincioase trupului, ci mă refer la pacea interioară și liniștea sufletească. Mă gândesc că oricine ajunge la pacea interioară și vede ce dulci simțăminte trimite Duhul Sfânt în inima care și-a găsit liniștea, nu mai dorește niciodată să piardă această dulce pace. Sincer vă spun că cei ce tulbură și dezbină, precum și cei ce se lasă tulburați și dezbinați, nu au gustat niciodată din această pace a Duhului Sfânt care încălzește și luminează inima în chip de negrăit. Dar dacă totuși aceștia au simțit vreodată această mângâiere a Duhului Sfânt, care vine în inima liniștită, oare cum pot să o defaime și să dorească tulburarea și dezbinarea?
Cei ce fac toate aceste tulburări și dezbinări, au o scuză care le amăgește conștiința, iar această scuză este așa-zisa râvnă pentru dreapta credință. Dar această scuză nu este decât o amăgire și o înșelăciune a vrăjmașului. Râvna pentru credință nu se manifestă prin tulburare și dezbinare. Haideți să ne amintim de Sfântul Ierarh Glicherie! Oare există astăzi cineva mai râvnitor decât Sfântul Glicherie, pentru dreapta credință? Oare râvna pe care o avea, l-a făcut să tulbure credincioșii și să îi dezbine? Cei ce l-au cunoscut, știu că acesta a fost cald, iubitor, pașnic și de o blândețe cum rar poți întâlni. De ce nu putem face și noi la fel? Cum ne putem numi urmașii Sfântului Glicherie, dacă noi tulburăm și dezbinăm turma pe care el, cu atâta osteneală, a unit-o și a învățat-o smerenia și blândețea? După cum am spus, cei care tulbură și dezbină, vin cu scuza că ar avea un scop curat și sfânt. Dar în materie de credință, nu doar scopul trebuie să ne fie sfânt, ci și mijloacele prin care ajungem la scop trebuie să fie sfinte. Dacă mijloacele nu sunt sfinte, nici scopul nu este sfânt. Oare cei care întrebuințează, ca mijloace, tulburarea și dezbinarea, cred că pot ajunge la un scop sfânt?
Pe lângă cele zise mai sus, mai sunt niște întrebări care mă frământă: Oare avem râvnă pentru dreapta credință? Dar de faptele credinței nu am auzit? Oare ura pe care o arătăm acum față de Biserica din Grecia, este o faptă a credinței? Sunt sigur că cei care tulbură și dezbină vor spune că nu au ură față de acestă Biserică. Dar dacă nu este ură, atunci dragostea îi face să fie atât de răutăcioși? De ce nu putem aștepta cu răbdare rezolvarea problemelor legate de comuniunea cu această Biserică? Când vine vorba de noi și de greșelile noastre, ne dorim ca Dumnezeu să fie răbdător cu noi și să nu ne pedepsească grabnic, ci să arate îndelungă răbdare și milă față de noi. Dar noi de ce nu arătăm această îndelungă răbdare față de situația referitoare la Biserica din Grecia? Cei dornici de dezbinare vor spune că au tot răbdat, dar răbdarea nu a dus la rezolvarea acestei situații. De aceea se întreabă cât să mai rabde. La această întrebare le voi da eu un răspuns: Știm că Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume ca să ne sădească credința în El și să ne arate care sunt faptele credinței, prin pilda vieții Sale. Și iată că sunt peste două mii de ani, de când Hristos așteaptă să Îi urmăm pilda vieții sale și să facem faptele credinței. Ne spun Sfinții Părinți că de multe ori a vrut Dumnezeu să piardă lumea pentru păcate, dar s-a înduplecat spre milă de rugăciunile Maicii sale și ale sfinților. Și așa s-au făcut două mii de ani, de când Hristos arată milă și îndelungă răbdare față de noi. Iar în cazul nostru sunt câțiva ani de când ne confruntăm cu problema comuniunii cu Biserica din Grecia, și am terminat deja răbdarea. Oare așa arătăm că suntem ucenici ai lui Hristos?
O altă nemulțumire pe care o au cei tulburați, este faptul că nu au fost bine informați de către Sfântul Sinod, despre situația existentă, legat de Biserica Greciei. De asemenea, sunt unii care merg și mai departe și spun că Sfântul Sinod lucrează pe ascuns și că nu există „transparență” în Biserica noastră. Când am auzit despre aceste nemulțumiri, m-am mâhnit și mai mult și mi-am dat seama că aceștia nici măcar nu cunosc sensul rugăciunii „Tatăl nostru”. Iată că rostim acestă rugăciune în fiecare zi, dar ignorăm total înțelesul ei. Spunem în această rugăciune așa: „... precum în cer, și pe pământ...” . Oare care e înțelesul acestor cuvinte? Oare le rostim doar așa, ca să înfrumusețăm textul rugăciunii? Sigur că nu. Această rugăciune am învățat-o de la Hristos, căci El ne-a îndemnat să ne rugăm în acest fel. Prin această rugăciune, Hristos ne arată că nu putem să Îl numim pe Dumnezeu Tată, și nu putem să fim fii ai Lui, dacă nu îndeplinim cuvintele: „precum în cer, și pe pământ”. Oare în cer se răzvrătesc îngerii împotriva lui Dumnezeu? Într-n tropar din slujba acatistului Bunei Vestiri se vorbește despre „Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”. Aici este vorba despre taina întrupării lui Hristos. Această taină a fost neștiută de îngeri, iar la vremea potrivită a fost încredințată doar Sfântului Arhanghel Gavriil, pentru a o spune Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Oare s-au răzvrătit ceilalți îngeri pentru că nu li s-a spus și lor de aceasta? Oare l-au acuzat pe Dumnezeu de lipsă de transparență? Iată că în cer nu este transparență, și fiecare înger, fiecare sfânt știe doar ce îi este dat să știe. Oare poporul nostru de ce se răzvrătește împotriva păstorului și îl acuză de lipsă de transparență? Oare oamenii sunt mai presus de îngeri? Dacă îngerii nu se răzvrătesc, de ce se răzvrătesc oamenii? Mai putem noi spune „precum în cer, și pe pământ”? Sigur că nu! Dar cu toate acestea spunem în fiecare zi această rugăciune și ne credem fii ai lui Dumnezeu, deși cu faptele arătăm că suntem fii ai celui rău.
Cei ce tulbură și dezbină, precum și cei tulburați și dezbinați, susțin că și ei fac parte din Biserică, ca și clericii, și de aceea sunt îndreptățiți să știe și ce le este dat să știe, și ce nu. Acestora le vom aminti că sfinții din cer fac parte din Biserica biruitoare, dar cu toate acestea nu au asemenea pretenții precum au oamenii. Pentru oamenii aceștia mereu nemulțumiți, am un sfat: Să arătați prin faptele credinței că faceți parte din Biserică, iar nu prin nemulțumiri și pretenții nejustificate. Cei veșnic cârtitori sunt de asemenea nemulțumiți și de faptul că uneori aud de la păstori următorul sfat: „Nu vă atribuiți sarcini mai presus de statutul vostru, nu vă ridicați mai presus de păstori, stați în banca voastră și fiți ascultători”. Acest sfat îi nemulțumește rău pe unii, dar am vrea să le amintim ce a pățit Lucifer când nu a ținut cont de aceste cuvinte. Și dacă pe pământ e ca în cer, pedeapsa pe care a primit-o Lucifer în cer, o vor primi și „luciferii” de pe pământ, care se ridică mai presus de păstorii lor. Aceasta nu este o amenințare, nu este un blestem, ci este realitatea pe care ne-o arată Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție.
Dar pentru ca să nu vă arătați veșnic nemulțumiți, precum poporul evreu, vă vom spune că nu am lucrat nimic în ascuns și nu am avut niciodată intenția de a vă amăgi sau de a vă duce pe o cale greșită. Referitor la comuniunea cu Biserica Greciei, ne-am dorit să nu vă prezentăm o situație controversată și nerezolvată. Am intenționat ca mai întâi să facem lumină în acest caz și apoi să vă prezentăm situația. Singurul nostru scop a fost să evităm tulburarea și dezbinarea, dar iată că sunt unii care ne-au împiedicat de la aceasta. Pentru a arăta că nu avem scop ascuns și greșit, vom prezenta aici pe scurt ultimile lucrări ale Sfântului Sinod, referitor la problema comuniunii cu Biserica Greacă.
De la început trebuie să vă spunem că deși pare că se întârzie rezolvarea acestei probleme, întârzierea nu a fost scopul nostru. Știm că am trecut printr-o perioadă grea în ultima vreme, referitor la schimbarea mitropolitului, iar aceasta ne-a ocupat mult timpul și încă ni-l ocupă. De asemenea, avem foarte multe lucruri ce țin de organizare, care sunt rămase în urmă, din cauza inactivității fostului mitropolit. Pe lângă toate acestea, mai avem de făcut multă rugăciune către Domnul, pentru a se milostivi și a aduce liniștea și pacea în Biserica noastră, deși se pare că sunt mulți care nu își doresc liniște și pace. Spun acestea ca să arăt că nu am fost nelucrători. Deși am avut o perioadă aglomerată și dificilă, am lucrat și în ceea ce privește comuniunea cu Biserica Greacă.
După cum se știe, s-a desemnat o comisie care să cerceteze toate acuzațiile de erezie, aduse membrilor Bisericii din Grecia. Această comisie a întocmit un referat, pe care l-a prezentat Sfântului Sinod. Acest referat, împreună cu alte documente ce au stat la baza întocmirii lui, au fost trimise și în Grecia, pentru studiu și pentru a primi un răspuns referitor la acuzațiile de erezie care se aduc Bisericii Greciei (GOC). Lucrurile s-au complicat deoarece multe acuzații au avut la bază traduceri greșite, sau documente pe care membrii Bisericii Greciei nu le recunosc ca fiind emise de ei. De aceea cercetările s-au îngreuiat și a fost foarte dificil să se dezbată această problemă. Pentru a simplifica lucrurile, Sfântul Sinod a întocmit o Mărturisire de Credință (ecleziologie), în care s-a cuprins Crezul niceo-constantinopolitan și anatemile asupra vechilor erezii. De asemenea, s-a inclus raportarea noastră la noile curente greșite și erezii, precum și anatemizarea lor. Printre noile erezii, au fost incluse și cele de care sunt acuzați membrii Bisericii Greciei (GOC). Am considerat că cea mai bună verificare a validății acuzațiilor, este prezentarea acestei mărturisiri. Urma să aflăm dacă membrii Bisericii GOC acceptă această mărturisire de credință, ca fiind corectă. Dacă aceștia sunt de acord cu anatemile asupra ereziilor de care sunt acuzați, înseamnă că și ei resping aceste erezii, ca și noi. De aceea, s-a format o delegație compusă din patru episcopi și patru preoți, ce au mers în Grecia, și s-au întâlnit cu membrii Bisericii GOC.
În cadrul întrunirii, ce a avut loc în Grecia, s-a prezentat această Mărturisire de Credință. În urma studiului, membrii delegației GOC au apreciat că toate articolele din ecleziologia noastră sunt corecte și le susțin și ei. De asemenea, au arătat că sunt de acord cu anatemile asupra ereziei ecumenismului și a celor legate de aceasta. Totodată au propus și întrunirea unui Sinod Panortodox, care să anatemizeze, în comun, erezia ecumenismului și derivatele ei. După această întrunire, delegația noastră s-a întors în țară și a prezentat Sfântului Sinod poziția delegației GOC, referitoare la ecleziologia noastră. De asemenea, delegația GOC a prezentat Sfântului Sinod din Grecia ecleziologia noastră, precum și condițiile noastre pentru reluarea comuniunii care momentan este întreruptă. În acest moment se așteaptă un document oficial al Bisericii GOC, care să arate că primește toate învățăturile de credință pe care le primim noi, și de asemenea, anatemizează toate ereziile pe care le anatemizăm noi. Aceasta este etapa în care ne aflăm acum și dacă suntem răbdători, nu înseamnă că suntem nelucrători.
Acum vom aduce lămuriri asupra unei chestiuni ce a fost înțeleasă greșit. Am fost acuzați că am schimbat textul mărturisirii de credință, în urma întâlnirii cu delegația Bisericii GOC. Vă aducem la cunoștință că nu a fost schimbat textul, ci doar reorganizat. Deoarece inițial s-au inclus în ecleziologie unele articole care nu au caracter dogmatic, s-a văzut necesitatea separării lor, de cele cu caracter dogmatic. Astfel, cele cu caracter dogmatic au rămas în ecleziologie, iar cele ce nu au caracter dogmatic se vor publica prin enciclice, hotărâri sinodale și comunicate.
În final, rog pe toți clericii și credincioșii să prețuiască liniștea și pacea Bisericii, pentru ca astfel să se arate că sunt fii ai lui Dumnezeu, iar nu ai celui rău. Nu mai primiți sfătuiri viclene! Dacă primiți un sfat ce vă tulbură, să cunoașteți că este de la cel viclean. Căci Dumnezeu nu aduce tulburare, ci pace și liniște. Dumnezeu Tatăl trimite pe Duhul Sfânt să ne lumineze, iar nu să ne tulbure. De asemenea, vreau să vă asigur că nu m-am urcat, la vârsta aceasta, pe scaunul mitropolitan, pentru a duce Biserica în erezie. Mai vreau să apelez la buna voastră credință, și dacă sunteți încredințați că Dumnezeu a voit să urc pe acest scaun, să fiți încredințați că tot Dumnezeu mă va înțelepți să păstoresc turma la pășunea dreptei credințe, căci mă rog pentru aceasta și ziua și noaptea.
Poate că m-am lăudat prea mult în cele zise mai sus și pot spune împreună cu Sfântul Apostol Pavel că „M-am făcut fără de minte, lăudându-mă...” (II Corinteni 12:11). Dar tot împreună cu apostolul pot spune „...voi m-ați silit” (II Corinteni 12:11)
Rog pe Bunul Dumnezeu să ne înțelepțească pe toți și să ne trimită Duhul Sfânt, care să ne aducă liniștea și să ne călăuzească pe calea ce duce la împărăția cerească.
IPS ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT DEMOSTEN